joi, decembrie 19, 2024
AcasăCisnadia meaMuzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deține mesajul unui cisnădian, descoperit...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deține mesajul unui cisnădian, descoperit în zidurile Cazinoului

În martie 2023 a fost găsit în zidurile Cazinoului din Constanța un mesaj al unui cisnădian, fost deținut politic. Acesta a participat la lucrările de reparații ale cazinoului desfășurate în cursul anilor 1951-1952. Biletul, găsit într-o cutie de chibrit a fost scris cu creionul pe hârtie de sac și conține următorul text:

”Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deținut din 1951, 16 VII (iulie), până acum 1952, II (februarie), fiind zidar și dulgher la muncă. Am fost condamnat la 3 ani și de la 10 a I (ianuarie) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”.

Iuliu Marton s-a născut la 7 mai 1902, în satul Altdorf (azi Unirea) din județul Bistrița-Năsăud. A absolvit școala primară și două clase de liceu (în total șase clase în sistemul de astăzi) și era de profesie zidar. Locuia în Cisnădie, alături de soția sa Ermina și cei cinci copii (un băiat și patru fete).

Conform fișei matricole penale, a fost arestat la 26 ianuarie 1949 și condamnat la trei ani de închisoare corecțională. Totuși, conform aceleiași fișe matricole, ar fi fost eliberat la 23 februarie 1952, după ce a fost închis la Poarta Albă.

În prezent, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deține acest bilet împreună cu alt bilet scris în limba română de către un deținut politic, ambele descoperite în timpul lucrărilor de restaurare și renovare ale Cazinoului din Constanța. Din textele biletelor reiese că cei doi au fost colegi de echipă.

Articole Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima ora

Anunt Deces

Anunt Deces

Anunt Deces

Comentarii Recente