Vineri, 5 iulie 2024, echipa ADI ECO Sibiu a participat alături de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu la o întâlnire cu elevii din școlile Orașului Cisnădie și împrejurimi în cadrul taberei „CREDE ÎN TINEri”.
Ziua a fost dedicată discuțiilor despre importanța protejării mediului înconjurător și a colectării selective a deșeurilor. Elevii au avut ocazia să învețe despre impactul pe care îl au acțiunile lor asupra mediului și despre cum pot contribui la un viitor mai verde prin obiceiuri sustenabile.
Pentru a-i ajuta pe copii să își amintească mereu regulile de colectare a deșeurilor, ADI ECO Sibiu le-a oferit caiete din hârtie reciclată, care conțin informații detaliate despre acest proces. Aceste caiete sunt menite să servească drept ghiduri utile pentru practicile ecologice încă de acasă.
Această tabără, cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, s-a desfășurat la pensiunea „Simina” din Rășinari, în perioada 1-6 iulie 2024.