Casa de Cultură Cisnadie vă invită în două seri consecutive, miercuri, 20 decembrie, și joi, 21 decembrie, ambele începând cu ora 19:30, să participați la a II-a ediție a spectacolului de Crăciun intitulat „DreamCatchers Winter Wonderland”. Evenimentul este dedicat întregii comunități, fiind o oportunitate de a trăi împreună magia sărbătorilor de iarnă.
Spectacolul se adresează atât părinților, bunicilor și prietenilor, cât și celor mici, fiind conceput pentru a aduce bucurie și emoție în sufletele tuturor participanților.