Prin fonduri nerambursabile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Consiliul Judeţean Sibiu va realiza o serie de investiţii menite să îmbunătăţească infrastructura IT şi să sprijine actul medical în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” şi Spitalul de Pneumoftiziologie.
Principalele componente ale proiectului de digitalizare sunt:
Extinderea platformei „Portal Medical” – va permite vizualizarea studiilor imagistice, acces online pentru medicii de familie la pacienţii internaţi, date privind cheltuielile medicale, bază de date cu donatorii de sânge (vor putea fi transmise campanii prin SMS, în caz de nevoie);
Aplicaţie mobilă pentru medici şi asistente – permite accesarea dosarului electronic direct de la patul pacientului; se pot face programări la investigaţii, săli de operaţie; programări consult;
Sistem de brăţări de identificare a pacienţilor – va permite identificarea rapidă şi precisă a pacienţilor (în special a celor inconştienţi), reduce erorile în administrarea tratamentului;
Dosar îngrijire pacient – disponibil asistentelor, cu date privind tratamentul, temperatura corporală, tensiune arterială, puls, evoluţia tratamentului;
Sistem Voice to Text – permite transcrierea diagnosticării din vorbire directă în text;
Telemedicina – permite consultarea de la distanţă a pacientului de către medicul specialist;
Module de gestiune a aparaturii medicale, evaluării personalului medical, a stocului de medicamente etc.
„Pe calea digitalizării am parcurs deja două etape importante, cea a „Portalului Medical”, prin care cetăţenii au acces la propriile date medicale şi pot decide ce medic le poate utiliza, precum şi cea legată de managementul documentelor din cele trei spitale publice din subordinea noastră. Continuăm procesul de digitalizare întrucât pacienţii au nevoie de diagnostic rapid şi corect, aspect decisiv pentru evoluţia stării de sănătate. Vom achiziţiona echipamentele şi softurile ce vor permite o creştere a calităţii actului medical în sistemul public de sănătate al judeţului Sibiu”, a declarat Daniela Câmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.
Valoarea totală a investiţiilor se ridică la 12,18 milioane de lei, banii urmând să fie alocaţi, integral, din fondurile Uniunii Europene, prin PNRR. Cu aceste sume vor fi achiziţionate echipamente IT şi softuri, iar infrastructura de telecomunicaţii va fi extinsă.
În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va transmite contractele de finanţare în vederea semnării, după care vor fi publicate anunţurile de licitaţie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.