Așa cum se obișnuieste, Asociația ”SPERANȚĂ ȘI ZÂMBET” din Cisnădie a venit și în acest an, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, în sprijinul familiilor nevoiașe din Cisnădie, familii ai căror copii frecventează Centrul de zi cu program afterschool al Asociației ce își desfașoară activitatea de cinsprezece ani într-un spațiu pus la dispoziție gratuit de Liceul Tehnologic Cisnădie, cu bunavoința domnului Primar, Gheorghe Huja.
Copiii au primit iepurași și dulciuri, iar familiile lor alimente, fructe și alte lucruri.
Asociația a daruit iepurași și ouă de ciocolată pentru cuiburile de dulciuri pregatite în grădina Bisericii Ortodoxe Sf. Ierarh Nicolae Cisnădie, a doua zi de Paște, pentru zeci de copilași prezenți la Biserică.
Reprezentanții asociației nu au uitat nici de persoanele asistate de la CENTRUL DE RECUPERARE din Cisnădie, cărora le-au dăruit câte un iepuraș de ciocolată.
„Mulțumim finanțatorilor nostri din Germania, Asociația ”KINDERHILFE FUR SIBENBURGEN” care ne-a finanțat cumpărăturile și ne-a trimis multe dulciuri pentru copii”, declară Eugenia CZENTER, Vice președinte Asociație.